Procesoarele AMD EPYC vor alimenta infrastructura cloud de telecomunicații pentru Nokia

13.06.2025
Procesoarele AMD EPYC vor alimenta infrastructura cloud de telecomunicații pentru Nokia
Foto: AMD

AMD a anunțat la Santa Clara, California, că Nokia a integrat procesoarele AMD EPYC din a 5-a generație pentru a alimenta platforma Nokia Cloud, aducând performanță de top și eficiență energetică în infrastructura telecom de nouă generație.

„Operatorii telecom caută soluții de infrastructură care să combine performanța, adaptabilitatea și eficiența energetică pentru a gestiona complexitatea și amploarea tot mai mari ale rețelelor 5G. Prin colaborarea cu Nokia, folosim performanța de top și eficiența energetică a procesoarelor AMD EPYC din a 5-a generație pentru a ajuta clienții noștri să construiască și să opereze rețele performante și eficiente”, a declarat Dan McNamara, vicepreședinte senior și director general al diviziei Servere în cadrul AMD.

„Această colaborare extinsă dintre Nokia și AMD aduce numeroase beneficii și subliniază angajamentul Nokia față de inovație prin parteneriate diverse în infrastructura rețelelor 5G. Noile procesoare AMD EPYC din a 5-a generație oferă performanță ridicată și eficiență energetică impresionantă, permițând Nokia să răspundă cerințelor exigente ale clienților săi 5G și, în același timp, să contribuie la obiectivele de sustenabilitate ale industriei”, a adăuegat Kal De, vicepreședinte senior, Produse și Inginerie, Cloud și Servicii de Rețea în cadrul Nokia.

Procesoarele vor fi implementate în cadrul platformei Nokia Cloud, un element esențial care susține sarcinile containerizate fundamentale pentru rețeaua 5G Core, edge computing și aplicații enterprise. Prin integrarea procesoarelor din seria AMD EPYC 9005 în platforma Nokia Cloud, Nokia va oferi performanță impresionantă per watt – un factor critic pentru furnizarea de putere de calcul și eficiență energetică în rețelele telecom moderne, care trebuie să răspundă cererii tot mai mari de date, reducând în același timp impactul asupra mediului.

Acest parteneriat strategic le permite companiilor AMD și Nokia să ofere soluții de calcul care echilibrează performanța cu eficiența – un aspect esențial pentru operatorii telecom care gestionează rețele 5G complexe.

Sursa: Advanced Micro Devices (AMD)

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cosmin Aionita
Cosmin Aionita
Cosmin Aioniță este unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din România în domeniul jocurilor video. Pe lângă Go4Games, de-a lungul anilor și-a adus contribuția la revistele XtremPC, LEVEL și Nivelul 2, a colaborat cu Eurogamer România și a co-prezentat unul dintre cele mai longevive ... citește mai mult
OSZAR »